Oare mi-ai simţit tu durerea mea din suflet,
Atunci când la zâmbet ţi-am răspuns?
Oare mi-ai vazut, inima zdrobită,
Când ochii îţi străluceau în lacrimi?
Mi-ai simţit tu, tremuriciul prostesc,
Atunci când la ureche, îmi cânta a ta respiraţie?
Te-ai gândit un moment, la frica mea?
La tăcerea încordată, care-mi dă de gol slăbiciunea?
Am rămas cufundată în scaunul ce m-a purtat spre vise...
M-am trezit-parcă- uimită, de a ta privire?
" - Gata pleci?"
[Mi-ai răspuns cu un semn de întristare...]
M-am trezit la vechea mea imagine,
în care stau ca un burete de vase,
folosit până la epuizare şi aruncat la coş,
fără nici o remuşcare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu